Primarul din Apahida recunoaște că a semnat autorizațiile pentru casele în care vor relocați țiganii de la Pata Rât

În timp ce în Apahida, sunt mulți oameni care nu au unde să locuiască, inclusiv romi, primarul Grigore Fati a semnat două autorizații de construire pentru două imobile, cu apartamente colective, una pe strada Libertății și alta pe strada Nouă, unde vor fi relocate 24 de familii de țigani de la Pata Rât. Dacă pe strada Libertății, locuiesc oameni simpli, marea majoritate în vârstă, situația … Continue reading Primarul din Apahida recunoaște că a semnat autorizațiile pentru casele în care vor relocați țiganii de la Pata Rât

Incendiatorul din Apahida a fost reținut. Surse judiciare spun că a fost arestat 30 de zile

Polițiștii din Cluj l-au prins pe tânărul din Apahida, care a incendiat casa părinților, tocmai în Sighetul Marmației. Pe lângă infracțiunea de distrugere prin incendiere, oamenii legii l-au acuzat pe Dan Călin Roman și de infracțiunea de tâlhărie.   Într-un comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliție Cluj, se arată că: ”în fapt, la data de 15.03.2017, în jurul orelor 18:00, Poliția municipiului Cluj-Napoca … Continue reading Incendiatorul din Apahida a fost reținut. Surse judiciare spun că a fost arestat 30 de zile