PNL și USR vor să majoreze prețurile la biletele de călătorie. CTP o companie nerentabilă. Consiliul Local Apahida va decide majorarea

Compania de Transport Public Cluj a solicitat recent comunei Apahida să contribuie cu o sumă importantă pentru a acoperi pierderile acestei instituții. Primarul Grigore Fati nu a fost de acord cu această propunere, în condițiile în care primarul Clujului, Emil Boc nu a fost de acord ca majorarea de bilete să fie făcută și pentru locuitorii orașului, ci doar pentru locuitorii comunelor limitrofe, Apahidam, Chinteni, Feleacu, Florești și Baciu.

La sfârșitul lunii aprilie, Primăria Apahida a primit de la Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca o solicitare de modificare a contractului de delegare a serviciilor de transport public, modificare care cerea punerea în practică a unui mecanism de plăți compensatorii pentru a acoperi pierderile suferite de compania de transport în pandemie, ca urmare a scăderii numărului de călători din ultimul an.

Suma cerută de CTP Cluj-Napoca era de 132.463 de lei pentru perioada ianuarie – martie 2021, urmând ca în fiecare trimestru să ni se solicite alte plăți, în funcție de situațiile financiare prezentate de compania de transport. Estimarea totală pentru anul 2021 a fost de 834.844 lei.

”Având în vedere că se cerea instituirea sistemului de compensații până în 2028 și faptul că ni se cerea o plată retroactivă, am convocat o parte dintre consilierii locali la o discuție cu conducerea CTP Cluj-Napoca pentru a ne informa mai bine cu referire la acest subiect. În urma întâlnirii s-au conturat două scenarii de lucru printre care și majorarea tarifelor de transport pentru cursele din Comuna Apahida. Ambele variante implică costuri ce vor fi plătite direct sau indirect de cetățenii Comunei Apahida.Cu excepția Municipiului Cluj-Napoca și a Comunei Florești, toate celelalte UAT-uri membre ale Asociației Metropolitane de Transport Public Cluj au optat pentru majorarea biletelor/abonamentelor și/sau reducerea numărului de mijloace de transport. În urma discuției de care am amintit mai sus, consilierii locali prezenți au ajuns la concluzia că plata compensației cerute nu este un instrument suficient justificat, transparent sau chiar necesar. În acest context, Compania de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca a propus majorarea tichetelor de transport din Comuna Apahida cu o medie de 17,58%, propunere de majorare care va intra mâine într-o ședință extraordinară a Consiliului Local al Comunei Apahida.Vom încerca să identificăm cea mai bună soluție pentru comunitatea noastră, soluție care să țină costurile cât se poate de jos și care să ne permită accesul la servicii de transport de calitate”, a declarat primarul comunei Apahida, Grigore Fati.Consiliul Local Apahida chemat să aprobe majorarea de prețuri la bilete

La ședința de Consiliul Local Apahida, pe ordinea de zi se află și proiectul privind aprobarea majorării prețului biletelor de călătorie de la șase lei la șapte lei, și de la șapte lei – pentru varianta cu o linie în oraș – la opt lei.

Decizia aparține actualei majorități din Consiliul Local Apahida, formată din PNL și USR.

Suntem curioși dacă cei de la PSD susțin această decizie care va duce la o creștere a tarifelor și în consecință la mai mulți bani scoși de apahideni din propriile buzunare.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s