CPL Concordia ”bătută” de Vălean Răchișan. Italienii trebuie să plătească sânnicorenilor 245.00 de euro!

Societatea care asigură serviciu de deistribuție de gaze naturale în comuna Apahida, CPL Concordia a fost obligată de instanța de judecată de la Tribunalul Comercial Cluj, să achite o sumă imensă pentru folosirea cu titlu gratuit a rețelei de gaze naturale din satul Sânnicoara.

Această rețea este proprietatea firmei G500 Investement, condusă de Vălean Răchișan, iar acționari sunt locuitorii satului Sânnicoară.

După un proces care a durat mai bine de șase ani, azi, 15 decembrie 2020, Tribunalul Comercial Cluj a dat o primă sentință pozitivă în acest dosar. Obiectul procesului l-a constituit plata unei chirii pentru folosirea cu titlu gratuit a conductelor care aparțin G500 Investment, de către CPL Concordia. Pe aceste conducte, italienii au făcut în ultimii ani un profit de milioane de euro, pentru care nu au plătit locuitorilor din Sânnicoară, niciun leu, cu titlu de chirie.

Procesul se referă doar la trei ani, 2015-2017. Pentru a recupera si chiria la zi, 2017-prezent, Vlean Răchișan, în calitatea de președinte al Consiliului de Administrație al G500 a anunțat că va deschide un alt proces.

”Admite în parte cererile de chemare în judecată conexate ce formează obiectul dosarelor nr. 972/1285/2014, nr. 1021/1285/2015 și nr. 704/1285/2016 formulate de reclamanta G500 I SA, în contradictoriu cu pârâta CPL CFCR SRL. Obligă pârâta să încheie cu reclamanta câte un contract având ca obiect exercitarea de către pârâtă a dreptului de folosință asupra rețelei de distribuție gaze naturale de pe raza localității Sânnicoară, com. Apahida, jud. Cluj, aparținând reclamantei în scopul exclusiv al realizării serviciului public de distribuție a gazelor naturale, contra unei chirii lunare de 33.109 lei pentru următoarele intervale de timp: 4.08.2014-4.08.2015, 6.08.2015-6.08.2016 ?i 9.08.2016-9.08.2017”, se arată în sentință.

În total, judecătorul a stabilit că cei de la CPL Concordia, distribuitor de gaze naturale care are printre cele mai mari tarife din domeniul gazelor naturale, sunt obligați să achite către G500 Investment, condusă de Vălean Răchișan, suma de 1.19 milioane lei, ceea ce reprezintă 245.251 euro.

Sentința Tribunalului Comercial Cluj nu este definitivă, ea putând fi atacată cu apel la Curtea de Apel Cluj.

Italienii s-au crezut stăpânii conductelor

În timpul procesului, judecătorul a dispus efectuarea unei expertize judiciare care să stabilească profitul făcut de CPL Concordia prin folosirea gratuită a conductelor pe raza localității Sânnicoară.

Contactat, Vălean Răchișan ne-a declarat că se simte foarte fericit pentru că după atâția ani de luptă împotriva unor abuzuri grave a reușit să câștige acest proces important.

Vălean Răchişan a mai spus că decizia instanţei îl mulţumeşte doar parţial.

”Am reușit să îi obligăm pe cei de la CPL Concordia să plătească pentru că ne folosesc conducetele de gaze naturale, în mod gratuit, practic printr-un abuz. CPL trebuie să înțeleagă că Sânnicoară nu este a lor, iar pentru aceste conducte, sătenii au plătit sume mari de bani la vremea respectivă pentru a le construi. De fiecare dată am avut de partea noastră legile românești care sunt foarte clare și care prevăd că nu poți folosi un bun, pe care nu ești proprietar, după cum ai chef și doar pentru că tu așa dorești. Acum am câștigat din nou. Vom face și noi apel împotriva acestei sentințe pentru că judecătorul nu s-a pronunțat pe câteva chestiuni evidente, care ne vor aduce în final, un câștig și mai mare”, ne-a declarat Vălean Răchișan.

Dacă această sentință va rămâne definitivă, Răchișan Vălean a mai declarat că va folosi banii pentru plata dividendelor către acționari dar și pentru modernizarea rețeleie de furnizare a gazelor naturale în localitatea Sânnicoară.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s