Mesaj cӑtre Apahida, la final de campanie electoralӑ

Dragӑ comunӑ în care m-am nӑscut şi am crescut,

Peste câteva zile va sosi timpul sӑ îţi alegi noul primar şi consiliu local. Este datoria noastrӑ democraticӑ, în calitate de cetӑţeni, sӑ ne exprimӑm astfel critica sau aprobarea pentru administraţia ce acum îşi incheie mandatul. Îţi voi adresa în cele ce urmeazӑ câteva gânduri la final de campanie electoralӑ.

Fiecare dintre noi a putut sӑ evalueze prin propriul filtru al gândirii modul în care banii publici au fost cheltuiţi în ultimii 8 ani în comuna noastrӑ. Cu un buget generos în 2020, de 740 Euro pe locuitor, cu puţin sub valoarea de 860 Euro pe care o are Mun. Cluj-Napoca, diferenţa faţӑ de metropolӑ pare şi este considerabil mai mare. Ştiu oare cetӑţenii cӑ bugetul Mun. Iaşi pe cap de locuitor (530 Euro) este substantial mai mic decât cel din Apahida? Decalajele pe care Apahida le are înainte de a deveni cu adevӑrat un loc plӑcut de locuit trebuie urgent recuperate şi nu mai suferӑ amânare.

Programul nostru electoral, intitulat Programul pentru creşterea calitӑţii vieţii în Apahida şi disponibil pe http://www.popligia.ro a fost criticat ca fiind prea ambiţios de cӑtre contracandidaţi. Cum sӑ progreseze Apahida fӑrӑ planuri ambiţioase şi dorinţa de a demonstra cӑ se poate? Numai cei blazaţi şi fӑrӑ viziune îşi propun puţin pentru a realiza şi mai puţin. Aşa zisele proiecte mai “realiste” reprezintӑ de fapt incapacitatea unei administraţii care timp de 8 ani nu a reuşit sӑ construiascӑ o strategie de dezvoltare durabilӑ a comunei şi sӑ valorifice la adevӑratul potenţial bugetul ce i-a fost încredinţat.

Am fost criticatӑ pentru cӑ am venit înaintea electoratului susţinutӑ de personalitӑţi puternice ale judeţului nostru, cum sunt Primarul Emil Boc, Preşedintele CJ Alin Tişe, Europarlamentarul Daniel Buda, Ministrul Adrian Oros. Este oare un lucru rӑu cӑ aceşti oameni de valoare şi-au pus încrederea în capacitatea mea de a repune Apahida pe drumul cel bun? Formӑm împreunӑ o echipӑ pentru administraţie liberalӑ în toatӑ zona Clujului şi faptul cӑ arӑtӑm încredere reciprocӑ este rezultatul unei colaborӑri deja verificate.

În acest an, în cadrul PNL Apahida am reformat întreaga organizaţie, aducând în faţa cetӑţenilor o echipӑ nouӑ de candidaţi la consiliul local ce se remarcӑ prin profesionalism şi cinste. Credem cӑ a venit timpul ca în consiliul local sӑ predomine oameni pentru care dezvoltarea comunei sӑ fie pe primul loc şi nu vremelnicele interese personale. Îi invit pe locuitori, dacӑ nu au facut-o deja, sӑ compare propunerile de candidaţi ale tuturor partidelor şi sӑ voteze echipa cea mai profesionistӑ pentru consiliul local.

Acum câteva zile am participat la o dezbatere electoralӑ televizatӑ alӑturi de ceilalţi candidaţi la primӑrie. Pe lângӑ emoţiile inerente unei astfel de confruntӑri, ostilitatea comunӑ a celorlaţi contra-candidaţi a reprezentat o presiune constantӑ. Vӑzând vehemenţa cu care aceştia încearcӑ sӑ ma punӑ într-o poziţie dificilӑ, mi-a dat şi mai mult certitudinea cӑ mӑ aflu pe drumul cel bun în a schimba Apahida. Am înţeles şi de ce reprezentanţii USRPLUS au refuzat propunerile PNL de alianţӑ în vederea realizӑrii unui proiect electoral comun de dezvoltare a comunei. Schimbul de amabilitӑţi şi întrebӑri comode ale candidaţilor PSD şi USRPLUS le-a dat de gol intenţiile. Oare cum e posibil ca la Apahida chiar şi USRPLUS sӑ fie pesedizat?

Cu o presӑ localӑ potrivnicӑ în cea mai mare parte, cu fake news şi calomnii din partea contracandidaţilor, aceastӑ campanie electoralӑ se încheie. Am parcurs mulţi kilometri pe strӑzile comunei alӑturi de echipa de consilieri şi ne-am întâlnit cu mulţi dintre locuitorii tӑi. Am discutat probleme şi planuri de viitor, am suportat critici constructive şi am mulţumit pentru încurajӑri şi gânduri bune.

Am constatat, dragӑ Apahida, cӑ ai devenit mai tânӑrӑ în ultimii ani. Populaţia de copii aproape s-a dublat în ultimii 10 ani. Ştim, e nevoie de o creşӑ nouӑ, grӑdiniţe şi şcoli. E nevoie de spaţii de joacӑ şi de plimbare, de terenuri de sport şi de mai mulţi copaci. Şi de case noi construite dupӑ reguli clare. Şi de o piaţӑ în care tradiţia agriculturii sӑ poatӑ arӑta cu mândrie „Produs în Apahida“. Iar primӑria sӑ devinӑ o instituţie cu adevӑrat a cetӑţeanului, promptӑ şi deschisӑ spre modernizare. Mai sunt multe de fӑcut şi ne angajӑm sӑ ne dӑm toatӑ silinţa pentru ca peste 4 ani sӑ putem veni cu fruntea sus sӑ îţi spunem “Ce frumoasӑ te-ai fӑcut, Apahida!”

Dragi cetӑţeni ai comunei Apahida, vӑ îndemn cu cӑldurӑ sӑ mergeţi la vot pe 27 septembrie şi sӑ vӑ exercitaţi dreptul democratic de a alege o viaţӑ mai bunӑ pentru noi şi copiii noştri!

A dumneavoastrӑ,
Ligia Pop

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s