Cum arăta Sânnicoară acum patru ani și cum arată acum! Imaginile sunt parcă din Evul Mediu!

Imaginile cu străzile desfundate de noroaie, din Sânnicoară, unde localnicii trebuiau să meargă la școală, la biserică sau la spre stațiile de autobuz, sunt amintiri recente.

Acum patru ani, satul Sânnicoară era parcă desprins din Evul Mediu. Oamenii erau obligați să trăiască fără canalizare, fără drumuri și fără minime condiții care să asigure o viață cât mai bună. Imaginile sunt din 2016, nu din 2000, nu din 1990 sau 1900.

În imaginile de mai jos aveți doar două exemple, străzile George Enescu și strada Triajului din Sânnicoară.

Între timp, străzile din Sânnicoară au fost modernizate aproape în întregime. Primarul comunei Apahida, Grigore Fati spune că Primăria Apahida a investit milioane de lei pentru a face aceste investiții, parte din ele asigurate din fonduri europene, iar altă parte din fonduri proprii.

Vreau ca oamenii să înțeleagă că bugetul unei primării se administrează ca și bugetul unei familii. Unde avem nevoie mai mari acolo investim cu prioritate. A trebuit să investim la Sânnicoară și Dezmir, unde oamenii trăiau ca în Evul Mediu. La Sânnicoară și Dezmir, erau doar drumuri de pământ. Am investit masiv în aceste zone pentru a ridica nivelul de trai al celor cere locuiesc în aceste zone. Rodul acestor investiții se vede, dacă ne uităm la investițiile imobiliare masive din Dezmir. La Sânnicoară la fel. Au venit oameni și au construit case frumoase și zone exclusive de blocuri”, a spus Grigore Fati.

În perioada următoare, va începe în Apahida, un program masiv de investiții în amenajarea zonelor dintre blocuri, prin modernizarea tramei stradale și crearea de noi locuri de parcare. ”Avem un proiect de 17 milioane de lei pentru modernizarea străzilor Republicii și Parcului, prin modernizarea tramei stradale. Avem în proiect și construirea unui parking cu câteva sute de locuri de parcare. Va asigur ca în patru ani întreaga zonă se va schimba radical prin investițiile pe care le vom face”, a mai spus Fati.

One thought on “Cum arăta Sânnicoară acum patru ani și cum arată acum! Imaginile sunt parcă din Evul Mediu!

  1. Faina poza cu Triajului! Trotuare canci, santul de pe dreapta e de 2m, in capat e spart drumul de un an mintenas, in spate de unde e facuta poza a ramas asfaltul la primarie… Ala care a facut poza a vazut canalizarea? Puuute de nu poti sta in drum acolo! Mancati … pe bat, stimate jurnalist!

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s