Liberalii din Apahida tocmai ce au votat construcția a șase blocuri între case! Candidatul PMP, Călin Păcurar acuză duplicitatea liberală

Celebrul proverb ”una spunem, și alta facem” se potrivește de minune politicienilor de la PNL Apahida.

Candidatul PMP Apahida, pentru funcția de primar al comunei, Călin Păcurar (foto jos) a criticat în termeni duri duplicitatea foștilor lui colegi liberali. Până de curând, Călin Păcurar a fost președintele PNL Apahida, funcție din care a fost îndepărtat după ce, de la Cluj i s-a impus un alt candidat pentru funcția de primar al comunei, în persoana Ligiei Pop.

Este cunoscut faptul că Păcurar a fost tot timpul un adversar al construcției de blocuri între case, votând tot timpul în Consiliul Local Apahida, împotriva acestor inițiative imobiliare.

”Joi, pe ordinea de zi a Consiliului Local Apahida a fost supus aprobării Planul de Urbanism de Detaliu, care se referea la construcția a unui ansamblu de șase blocuri, pe strada Nouă, fix între casele oamenilor. Trei consilieri, toți demisionari de la PNL, și actuali la PMP, eu, Viorel Nacu și Cristian Baciu ne-am abținut de la vot, nefiind de acord cu acest proiect. Ce m-a surprins însă este faptul că aleșii PNL Apahida, din Consiliul Local, au votat pentru acest proiect, semn că una spunem în public și alta facem”, a spus Călin Păcurar.

Candidatul PMP s-a referit la programul PNL Apahida dar și la discursul public al candidatului acestui partid, Ligia Pop, care nu este de acord cu construcția de blocuri între case. ”Cel mai recent exemplu se află chiar pe pagina de facebook al Ligiei Pop. Nici nu trebuie să căutăm mult. Candidatul liberal spune că a fost pe strada Someș, din Apahida, unde oamenii au criticat prezența blocurilor între case, precum și faptul că din acest motiv, rețeaua de canalizare, precum și cea stradală este subdimensionată. În acest caz, stau și mă întreb, proiectul de pe strada Nouă, unde se vor construi șase blocuri, cu 95 de apartamente, proiect aprobat de consilierii locali PNL, nu va afecta rețeaua de canalizare dar și drumul cu două benzi, existent în zona respectivă?”, a mai spus Păcurar.

Scandalul blocurilor între case este unul vechi în Apahida, toți politicienii și toți candidații având în programele lor electorale rezolvarea acestei situații. ”Interesele sunt mari iar Apahida riscă să devină un nou Florești. Trebuie să avem reguli clare și zone precis delimitate unde se pot construi blocuri și unde nu. Ni se tot promite un noul Plan de Urbanism General, dar de opt ani tot auzim acest lucru și nu există nimic concret până în clipa de față”, a mai spus Păcurar.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s