Prefectul de Cluj are COVID 19! Virusul e la liber deja!

Mircea Abrudean, prefectul județului Cluj a fost diagnosticat cu Covid 19! Alături de înaltul demnitar guvernamental, medicii au mai stabilit că au mai fost infectați atât soția, cât și copilul de nouă luni.

Prefectul de Cluj a venit de câteva ori la Apahida unde a participat la acțiunile luate de autorități pentru evitarea răspândirii virusului în cazul focarului de pe strada Triunghi CFR.

”În cursul serii de 4 iulie, am fost cu băiețelul nostru de 9 luni la UPU Pediatrie, pentru că avea febra, care am crezut inițial că are legătură cu ieșitul dințișorilor. După consultul de specialitate, medicii au constatat că are faringo amigdalita. Având în vedere simptomatologia, a fost recoltat pentru testare Covid19. Rezultatul a venit în după-amiaza de 5 iulie pozitiv, motiv pentru care ne-am testat și eu și soția mea, ambele rezultate fiind pozitive, cu toate că suntem asimptomatici. In cursul acestei dimineți ne vom interna cu toții la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase. Ancheta epidemiologică este în curs de realizare de către DSP Cluj. Consider că este extrem de importanta transparenta, așa cum am procedat și până acum în comunicarea publică. Vreau sa îi îndemn încă o dată pe toți clujenii sa fie responsabili, sa se prezinte la medic atunci când prezintă simptome, iar celor care încă pun la îndoiala existența acestui virus, sa se gândească de două ori înainte de a face astfel de afirmații. Am toată încrederea în sistemul nostru medical, care a avut rezultate excelente până acum și sunt convins că vom trece cu bine peste această perioadă! Va doresc tuturor multa sănătate și succes in tot ceea ce faceți. Va voi tine la curent cu evoluția situației”, a scris prefectul.

O ambulanță de la Serviciul de Ambulanță Cluj îl va transporta pe prefect și pe familia acestuia la Spitalul de Boli Infecțioase.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s