Tensiuni în organizația PNL Apahida. Călin Păcurar luptă până la capăt pentru nominalizare

După ce Biroul Politic Județean al Partidului Național Liberal, filiala Cluj, a votat în unanimitate pentru ca Ligia Pop să fie candidata acestui partid la funcția de primar al comunei Apahida, președintele și câțiva membri ai PNL Apahida au organizat o ședință a Biroului Politic Local, un for aflat la ”firul ierbii politice”, și a votat contrariul, dar în conformitate cu Statutul și regulamentul PNL.

Surse din cadrul PNL Apahida au declarat pentru ziardeapahida.ro că în cursul zilei de miercuri, la restaurantul Bedanis, din Apahida, a avut loc o ședință a liberalilor locali, la care au participat 12 persoane. ”A venit domnul Nacu cu tabelul de prezență și cu bilețelele gata făcute. Domnul Călin Păcurar a spus că poate este ultima dată când ne mai întâlnim în formula asta dar înainte de asta ar trebui să alegem un candidat pentru funcția de primar. Domnul Păcurar ne-a explicat că Statutul PNL prevede că desemnarea candidatului se face de către Biroul Politic Local și că trebuie să alegem un candidat. Au anunțat că vor să candideze domnul Păcurar Călin, domnul Apahidean Andrei și încă un domn. Am votat toți și a ieșit domnul Păcurar Călin. S-a trimis la Cluj această propunere”, ne-a declarat unul dintre cei prezenți.

Cei de la PNL Apahida mizează pe prevederile articolului 123 din Statutul PNL, care prevede că ”pentru orice funcție în afara partidului care se obține prin alegeri între candidați din partea partidelor sau se numește cu sprijin politic, organizația teritorială corespunzătoare este obligată să depună candidaturi”.

De asemenea, și articolul 56, litera f, din Regulamentul PNL le este favorabil celor de la tabăra PNL Apahida, tabăra Păcurar. Potrivit acestui articol Biroul Politic Local condus de Călin Păcurar are printre alte atribuții și ”coordonarea activității de recrutare, selecție, stabilire și instruire a candidaților pentru alegerile locale și pentru funcțiile numite la nivel local, în afara partidului, pe baza regulamentului privind cariera politică, și le supune aprobării CCL”.

Decizia Biroului Politic Local al PNL Apahida a fost deja trimisă la Cluj. Decizia finală aparține Biroului Politic Județean care poate dizolvat organizația de la Apahida sau poate dispune în conformitate cu Statutul și Regulamentul PNL, și anume desemnarea ca și candidat al PNL Apahida, a lui Călin Păcurar.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s