Primarul Fati promite: ”Din toamnă noua grădiniță va fi funcțională”

La începutul anului 2019, primarul comunei Apahida, Grigore Fati a declarat că una dintre prioritățile majore pentru comună este finalizarea investiției la noua grădiniță, cu șase grupe, care se construiește în centrul localității Apahida. ”Din toamnă copiii vor putea merge la noua grădiniță. Vor exista șase grupe a câte 25 de copii, ceea ce înseamnă că 150 de preșcolari vor putea merge la noua unitate de învățământ”, a spus primarul Fati.

gradinita

La noua grădiniță vor fi relocate cele trei grupe de la grădiniță care, în prezent, funcționează într-un spațiu impropriu în clădirea de lângă Parcul Mare. În plus, vor fi relocate alte grupe de la grădinița mare de lângă clădirea Poștei Române. ”În grădiniță aglomerația este mare. Sunt cazuri în care pătuțurile copiilor sunt scoase pe holuri. Din toamnă aceste lucruri vor dispărea. Va exista spațiu destul. În plus, vom mai angaja educatoare. Am și cerut posturi în acest sens”, a mai spus primaru.

Investiția în noua grădiniță se ridică la un milion de euro, din care 500.000 de euro fonduri proprii ale Primăriei Apahida, și alte 500.000 de euro din fonduri europene. În prezent lucrările sunt finalizate în proporție de 60 la sută, muncitorii lucrând la acoperișul clădirii, după care vor finaliza lucrările de instalații. Mobilierul nou care va exista în incinta unității de învățământ preșcolar va fi nou și va costa 70.000 de lei. Va mai exista o bucătărie proprie și un spațiu de joacă de câteva sute de metri pătrați, care va fi deschis tuturor, după orele de program școlar.

Primarul Grigore Fati a mai declarat că Primăria Apahida a modernizat un drum care va face legătura cu noua grădiniță, pentru a se preîntâmpina ambuteiajele și blocajele rutiere în zonă. ”Primul acces se va putea face din strada Traian. Am modernizat o stradă, am introdus apă și canalizare și vom turna asfalt. Investiția a fost făcută din conturile Primăriei Apahida. Al doilea acces va fi din drumul național. În fața grădiniței vor exista 15 locuri de parcare, unde părinții care își aduc copiii vor putea parca pentru o scurtă perioadă de timp”, a mai spus primarul Fati.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s