Scandal pe viaţă şi pe moarte în lumea bună din Apahida. Protagoniştii şi-au dus scandalul în Justiţie

De câteva luni bune între doi oameni importanţi, care s-au născut şi au crescut în Apahida a izbucnit un scandal, care s-a lăsat cu procese, şi contraatacuri devastatoare.

 

 

Pe de o parte este judecătoarea Anca Groza, fostă Budișan, magistrat la Tribunalul Cluj, iar pe de altă parte avocatul Călin Budișan, un penalist de top.

colaj

Așa cum veți vedea în episoadele următoare lucrurile au degenerat și au luat o turnură foarte urâtă, acuzațiile de adulter sau urmărire cu detectivi particulari fiind la ordinea zilei.

În cursul zilei de luni, ziarul specializat în știri pe justiție, Clujust.ro a scris un amplu material legat de procesele pe care judecătoarea Anca Groza, fostă Budișan, și asta pentru că cei doi au fost căsătoriți un număr de ani, le-a intentat atât tatălui ei, Dumitru Groza, cât și fostului sot, avocatul Călin Budișan.

Punerea sub interdicție

În procesul intentat tatăl ei, judecătoarea Anca Groza a cerut punerea sub interdicție judecătorească și numirea ei ca tutore, pentru administrarea averii. Dumitru Groza are în Apahida o casă, pe care o deține în coproprietate cu judecătoarea Groza.

La finalul procesului, cererea depusă de Anca Groza a fost respinsă de judecător pentru simplul motiv că tatăl acesteia este în deplinătatea facultăților mintale, fiind capabil să își administreze singur averea.Ancheta efectuată a demonstrat că Dumitru Groza este un om perfect normal, care ştie să aibă grijă de el.

”Starea de sănătate a pârâtului (tatăl judecătoare – n.n.) s-a degradat vizibil în ultimii ani pe fondul afecțiunii diabetice pe care o are, fiind necesară urmarea unui tratament strict, ce nu este urmat de pârât, astfel că au apărut stările de nervozitate extremă”, a scris, judecătoarea Anca Groza în cererea de chemare în judecată, fiind citată de Clujust.ro.

Proces pentru pensia alimentară

Judecătoarea nu l-a scăpat din ochi nici pe fostul ei soţ, avocatul Călin Budișan, devenit între timp unul foarte celebru.

Avocatul a fost chemat în proces pentru a majora pensia alimentară în cazul copilului celor doi. Călin Budișan a susținut în proces că i-a dat băiatului său sume mult mai mari de bani decât cele dispuse prin sentințe, sume care ajungeau lunar la 2.500 de lei. Cu toate acestea, a spus avocatul în proces, băiatul lui a acumulat un număr foarte mare de absențe, care au ajuns la peste 200 pe parcursul unui an școlar, fapt ce denotă că minorul a fost scăpat de sub control, fiind elev la un liceu religios din oraș.

În cererea de chemare în judecată, judecătoarea i-a cerut avocatului Budișan să îi plătească o pensie alimentară de 4.000 de euro.

Procesul s-a derulat în prima etapă la Judecătoria Cluj Napoca dar a fost mutat la Judecătoria Zalău, departe de ochii curioșilor. Printre martorii chemați în instanță s-a numărat chiar și președintele Tribunalului Cluj, judecătoarea Sorina Seleșiu, dar și un alt judecător coleg cu judecătoarea Groza. Președintele Tribunalului Cluj, este fostul naș de cununie al celor doi ex soți Budișan.

În cele din urmă, Judecătoria Zalău a decis ca minorul rezultat în timpul căsătoriei celor doi să primească doar 2.000 de lei, pensie alimentară. Nemulțumită, judecătoarea a făcut apel.

În edițiile următoare, ziardeapahida.ro vă va prezenta amănunte incendiare din scandalul care a cuprins lumea bună din Apahida.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s