Apahida evului mediu! Au apărut primele cazuri de enterocolită din cauza canalizării care refulează !!! Autoritățile ridică din umeri!

Locuitorii blocurilor construite pe strada Pietroasa din Apahida au ajuns la capătul răbdării din cauza canalizării stradale care refulează în fiecare zi. Oamenii reclamă faptul că autorităților de la Mediu, de la Compania de Apă, Consiliului Județean Cluj dar și de la Primăria Apahida, își bat pur și simplu joc de ei, pentru că nu se implică în dimensionarea corectă a sistemului de canalizare.

Într-o petiție adresată Companiei de Apă Someș, Gărzii de Mediu, Consiliului Județean Cluj și Primăriei Apahida, oamenii cer să se ia urgent măsuri pentru rezolvarea situație. ”La blocurile de pe strada Pietroasa 2J, 2i,G, E, 62, canalizarea refulează foarte des lucru care se poate verifica prin apelurile făcute prin dispeceratul companiei de apă la numărul …”, se arată în petiția locuitorilor.

Practic, în fiecare zi, canalizarea refulează dacă nu în casele oamenilor, atunci cu siguranța pe stradă, loc unde se joacă zeci de copii, care în orice clipă pot să contacteze boli foarte grave. ”Aceste refulări de canalizare afectează viața locuitorilor din zonă foarte mult, atât prin disconfortul mirosului care persistă foarte mult în zonă, deoarece se îmbibă în pământ. Nu se poate folosi parcarea oamenilor de la Blocul 2G de pe strada Pietroasa, când refulează canalul apa merge până în parcarea oamenilor”, se mai arată în sesizare.

Probleme majore există la blocul 2i, oamenii trec doar prin fecale și săptămânal se dezinfectează casa de scară cu cloramină și clor deoarece au apărut mai multe cazuri de enterocolită.

La blocul 62 de pe strada Pietroasa, în apartamentele oamenilor de la subsol, canalizarea a refulat direct în locuințele oamenilor umplându-le cu dejecții umane.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj s-a spălat repede pe mâini și a trimis memoriul oamenilor la Compania de Apă Someș.

Garda de Mediu care are rolul de a interveni și a aplica sancțiuni aruncă pisica în curtea Primăriei Apahida și a Companiei de Apă Someș, care au competențe de a rezolva situația. Ar fi cazul ca Garda de Mediu să aplice sancțiuni dure.

Ziardeapahida.ro a mai sesizat faptul că rețeaua de canalizare este prost construită, după un defect și mai dezastruos.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s