Un angajat al Primăriei Apahida în stare critică, după un grav accident de circulație care a avut loc în Brașov. Maria Horvath a zăcut două ore în ploaie, fără ca nimeni să o ajute. SMURD-ul și Ambulanța s-au certat între ele și au intervenit după două ore! INCREDIBIL

Drama incredibilă a avut loc în cursul zilei de miercuri, după amiaza, pe raza localității Saschiz, județul Brașov. În accident au fost implicate două autoturisme, unul din Neamț, condus de o femeie și un altul, înmatriculat în județul Cluj, în care se aflau mai multe persoane, între care și Maria Horvath, cunoscută în Apahida, sub numele de ”Luța”. Maria Horvath este angajată la Primăria Apahida, la Serviciul de Taxe și Impozite și se poate spune că este un om ”pâinea lui Dumnezeu”.

accident-mures-465x390

Potrivit unor informații oficiale, grupul de clujeni mergeau spre o mănăstire din județul Brașov, iar la un moment dat, în apropiere de localitatea Saschiz, într-o curbă la dreapta s-au trezit în fața loc cu mașina din Neamț, care a pătruns pe contrasens și a provocat tragedia. Cinci persoane au ajuns cu mare greutate la spital după ce mai bine de două ore, au așteptat, în ploaie, întinse pe șosea, sosirea medicilor. La fața locului, mai spun aceleași surse oficiale din cadrul Poliției Brașov a ajuns și un elicopter de la SMURD pentru a prelua victimele, dar acesta a fost nevoit să facă un singur drum, din cauza condițiilor atmosferice.

În urma acestui accident, Maria Horvath a suferit răni foarte grave, fiind în stare critică. Surse medicale de la Spitalul Județean Mureș, susțin că femeia din Apahida a fost operată de mai multe ori pentru a opri o hemoragie internă masivă. ”S-a intervenit la colon, la ficat, la coloana vertebrală și la un picior unde avea o fractură deschisă”, spune un medic de la Mureș. Diagnosticul este lung și arată gravitatea leziunilor suferite, fără a le mai enumera aici.

Maria Horvath a stat întinsă, în ploaie, printre buruienile de pe marginea drumului, timp de două ore, sosirea unor medici. Când și-a revenit după operație le-a spus celor apropiați că își mai amintește doar cum ploua și cum ”gâlgâia” apa pe fața ei.

Martorii accidentului au declarat că autoritățile medicale au intervenit cu mare greutate. În prima fază, la locul gravului accident de circulație a venit doar o ambulanță dotată cu o targă, deși martorii care au anunțat accidentul la 112, au precizat că victimele sunt în stare gravă.

Unul dintre martori este Iuliana Bostan din Focșani. Aceasta i-a scris ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu o scrisoare deschisă legată de tragedia celor care au așteptat mai bine de două ore intervenția medicilor.

”Această “urgență” este în fapt contrazisă de realitatea a peste 2 ore de coșmar, din care mai bine de o oră și jumătate victimele au stat răsfirate pe caldarâm sau prin mașinile celor care au oprit să dea o mână de ajutor, pe o ploaie torențială, cu răni foarte grave, tânguindu-se înăbușit de durere, tremurând de disperare și frică, deși la 7 grade pe ploaie și un vânt tăios, tremurau până și câinii din zonă … Cei responsabili au comunicat impecabil, impecabilul grotesc al mobilizării în fața unui ”accident grav cu cinci victime” … Cum a fost de fapt? Cei responsabili păreau că se încurcă unii pe alții, preocuparea numărul unu era cine este ”șeful” operațiunii, ca să nu ai vorbesc despre timpii de reacție care au fost literalmente pe slow motion … unica ambulanță a venit la circa 40 de minute de la al treilea apel la 112, dotată cu o singură targă, deși am anunțat personal multiple victime grave, a fost pusă pe tușă de anunțul cu preia SMURD-ul situația…. , SMURD care tot ”pe drum era”, iar personalul de pe ambulanță ”blocat” fiind un caz preluat pe surse de cei de la SMURD”, a scris Iuliana Bostan în scrisoarea deschisă.

În timp ce se chinuia să îi ajute pe răniți, Iuliana Bostan a aflat de la o polițistă că înainte cu o oră de accident, în aceeași zonă au fost scurgeri de ulei, cel mai probabil de la o mașinp defectă. ”Am trăit ore de disperare, groază, neputință, empatie, milă, frustrare, speranță …Chestii de țin de orgoliu, nepăsare, prostie, neputință, indiferență, lasă că merge și așa … ??? Sunt instituții care trebuie să dea verdicte … Dar conștiința nu-mi dă voie să tac … Fiind martor la acest coșmar pe care nu decât să îl leg de impotență, aberațiile și indolența unui sistem profund disfuncțional, cu care m-am întâlnit de nenumărate ori de altfel, m-am ales cu o stare de profundă scârbă și o furie greu de stăvilit”.

Martora tragediei circula într-o altă mașină care se afla foarte aproape de una dintre mașinile implicate în accident. ”Cred că literatura nu va reface viața celor implicați în accident, nu va “șterge” vreodată frustrările celor cca 20-25 de oameni care au experimentat ieri alături de cele 5 victime povara grea a așteptăii “salvatorilor” care numai urgent nu au ajuns… care or fi făcut multe dar nu ceea ce părea normal și de bun simț într-o asemenea situație… în mintea oricărui om care nu este angrenat în acest sistem defect, dement aș spune fără să exagerez… si anume să faca tot ce este omenește și legal posibil, în cel mai scurt timp cu putință ca să alunge sabia morții care atârnă deasupra capului victimelor… Ei bine, nici pe departe nu a fost așa…”, a mai scris Iuliana Bostan în scrisoarea deschisă.

 

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s