DNA a venit la Primăria Apahida. Pista de biciclete anchetată de procurorii anticorupție. Un alt dosar este la Secția de Poliție din Apahida

Din primele informații, un polițist de la DNA Cluj, celebrul parchet anticorupție, s-a deplasat la Primăria Apahida și a ridicat mai multe seturi de documente legate de finanțarea pistei de biciclete.

Surse judiciare susțin că instituția care se ocupă de supravegherea investițiilor din fonduri europene, de la Satu Mare, a reclamat faptul că în proiectul care vizează construirea pistei de biciclete din Florești și până la Apahida, există fraude majore. De exemplu, procurorii DNA verifică modul în care s-a construit stația de biciclete numărul 10, pe raza localității Apahida, în altă locație decât cea prevăzută în proiect, adică la Sânnicoară. Mai mult, susțin aceleași surse judiciare, deși stația de biciclete era finanțată din fonduri europene, Primăria Apahida a angajat fonduri importante, și anume, aproximativ 95.000 de lei.

Tot legat de pista de biciclete de la Apahida, șeful Aerodromului din Dezmir, Gelu Luca a reclamat faptul că în zonă se lucrează fără avize și a cerut Poliției Apahida să intervină și sp oprească lucrările.

”În urmă cu două luni au început lucrări de captare și de drenare a apelor pluviale de pe suprafața străzii respective și au fost introduse tuburi de dren subterane care deversează apa captată de pe suprafața străzii direct pe pista înierbată a aerodromului. La fiecare ploaie, apa pluvială captată de tuburile de dren inundă pista Aerodromului Dezmir, iar pista devine impracticabilă pentru mult timp ceea ce împiedică desfășurarea activității de zbor în condiții optime. Ținând cont de cele menționate mai sus vă solicit ca în cel mai scurt timp sp interveniți în vederea opririi lucrărilor care se efectuează pe strada Planoarelor până la găsirea unei soluții tehnice viabile, din partea Primăriei Apahida, de remediere a lucrărilor efectuate”, se arată în plângerea adresată Poliției Apahida.

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s