Femeia de 65 de ani din Apahida, rănită într-un accident de circulație, a decedat

Sâmbătă după amiaza, Ana Hoza, de 65 de ani, din Apahida, rănită grav într-un accident de circulație care s-a petrecut în data de 12 iunie, la ieșire din municipiul Dej, a decedat.

După accident, Ana Hoza a fost transportată de urgență la Clinica de Chirurgie 1, unde a fost tratată de medicii de elită, conduși de profesorul Constantin Ciuce. La internare, medicii au stabilit că Ana Hoza, care era pe scaunul din dreapta, a suferit o fractură la coloana cervicală, fractură la mână, fisură de bazin. Cele mai grave răni au fost cele care au fost produse de centura de siguranță, compresia plămânilor și a pancreasului, organ care a necrozat. Medicii au spus că au fost necesare mai multe operații pentru curățarea pancreasului necrozat, dar șansele au fost minime încă de la început. Bărbatul din Apahida, care a condus autoturismul Matiz, implicat în accident a scăpat cu răni mai ușoare.

După accident, Radu Hoza, fiul Anei Hoza, a făcut un apel pe facebook, pentru ca martorii care au văzut accidentul să meargă la Poliție și să spună în ce circumstanțe a avut loc accidentul.

La momentul accidentului, șoferul din Apahida a declarat că cel care a condus autoturismul de teren a întors, brusc, în mijlocul drumului și că nu a mai avut ce face și a intrat în el.

Polițiștii care au ajuns de urgență la fața locului și-au făcut treaba foarte prost și nu au luat declarații de la martorii direcți, pentru a stabili cu exactitate ce s-a întâmplat la fața locului. Cu excepția celor doi șoferi care au fost audiați, niciun martor direct nu a putut fi contactat de polițiști pentru a da detalii despre modul în care s-a produs accidentul. Nu au luat declarații decât de la cei doi șoferi. Din câte am înțeles cel care a făcut accidentul este un bișnițar local . Căutăm martori deoarece tatăl meu declară că cel cu Jeep-ul a întors brusc de pe banda de rezerva fără să se asigure, iar șoferul Jeep-ului a declarat că era pe axul drumului și a semnalizat ca o ia la dreapta. La dosarul poliției nu apare nici o declarație de la martori”, a spus Radu Hoza.

În continuare, Radu Hoza face un apel la cei care au văzut accidentul să îl contacteze pe pagina de facebook sau la numărul de telefon: 0748024282.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s