Un elev din Dezmir a reușit performanța maximă la Bacalaureat. A luat ZECE pe LINIE

Raul Oltean are 18 ani și este din Dezmir. După afișarea notelor la examenul de bacalaureat, Raul a reușit performanță maximă de a luat nota zece la examenul de bacalaureat.

Alături de Raul, care a fost elev la Liceul ”George Barițiu” din Cluj Napoca, un alt elev, Radu Andreescu, din Cluj, a reușit, la rândul lui, să obțină nota zece. Cei doi elevi, sunt singurii elevi din județul Cluj care au luat nota zece la examenul de bacalaureat.

raul

Ziardeapahida.ro a reușit să stea de vorbă cu Raul. Acesta a declarat că este pasionat de geografie și sociologie și că pentru examenul de bacalaureat a învățat câte patru ore pe zi. ”Am urmat cursurile Liceului George Barțiu din Cluj.  Am abordat examenul cu foarte multă seriozitate. Subiectele nu mi s-au părut grele. Consider că dacă mi-am dat silința și am fost foarte bine pregătit, nu mi s-a părut greu. Drept dovadă sunt notele pe care le-am luat. Le transmit elevilor care acum intră în clasa 12-a mult succes. Anul școlar nu va fi unul ușor iar examenul de bacalaureat trebuie luat în serios. Le mai spun să se concentreze pentru că examenul de bacalaureat este un examen important”, a spus Raul Oltean.

Elevul din Dezmir a participat în trecut la mai multe olimpiade naționale de sociologie. El a declarat în urmă cu un an, pentru Radio UBB Cluj, că școala este cel mai important lucru din viața lui. ”Școala îmi oferă, pe lângă ideea de educație şi învățare, o mulțime de alte posibilități de evoluare. Aici aş putea include proiectele, olimpiadele şi concursurile la care am participat până acum şi la care cu siguranţă voi participa şi de-acum înainte”, spunea Raul Oltean.

După o vacanță binemeritată, spune el, Raul se va înscrie la Facultatea de Științe Politice.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s