Elevii din Apahida au reușit o performanță bună la examenul de bacalaureat

La examenul de bacalaureat din vara anului 2016, elevii de la Liceul ”Ștefan Pascu” din Apahida, au reușit o performanță foarte bună. Șapte din cei 14 elevi care au susținut examenul de bacalaureat, au fost declarați admiși. Pentru alți șapte, examenul se va repeta la toamnă sau în anii care vor urma.

Cea mai mare notă a fost obținută de elevul Marius Baciu, care a luat media 8.90. Marius a fost notat cu 8.25 la limba română, 8.65 la matematică și 9.80 la geografie.

baciu

Marius este din Mociu și a făcut naveta în ultimii ani, în fiecare zi, la Apahida. ”Primii doi ani de liceu i-am făcut în Cluj Napoca, și apoi am decis să mă mut la liceul din Apahida. La examenul de bacalaureat nu pot să spun că m-am pregătit mai mult ca de obicei, ca la școală, să zic. Examenul de bacalaureat l-am abordat cu seriozitate. Am învățat și subiectele mi s-au părut abordabile. La Apahida, la liceu, se face școală foarte bună”, a spus Marius, pentru ziardeapahida.ro.

După ce va merge într-o binemeritată vacanță, Marius se va înscrie la cursurile Facultății de Științe Economice din cadrul Universității Babeș Bolyai.

Pe locul doi, la examenul de bacalaureat s-a clasat elevul Eduard Șipoș cu media 8,31, urmat de elevul David Varga, care a fost obținut media 7.70.

tabel

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s