Votul final pe candidați și pe partide în Apahida!!! PSD marele câștigător! Grigore Fati a jucat deștept și a câștigat majoritatea în Consiliul Local, pentru PSD

Rezultatele finale comunicate de Biroul Electoral Județean Cluj arată că, în Apahida, a fost o luptă câștigată categoric de actual primar în funcție Grigore Fati și de PSD, partid care a știut să se organizeze din timp și să ducă o politică constructivă pe zona satelor Dezmir și Apahida.

Revenind la cifre, din totalul alegătorilor care au ales în Apahida, Grigore Fati a fost votat de 2.749 de electori în timp ce principalul contracandidat, Călin Păcurar de la PNL, a primit doar 2.028 de voturi.

Ceilalți politicieni locali care au încercat marea cu degetul au primit voturi foarte puține. Ovidiu Buiga de la ALDE a fost votat de 86 de apahideni, Rodica Vila de la Partidul Social Românesc a adunat 64 voturi, în timp ce Ionel Fărcaș a contabilizat 91 de voturi. Deși înaintea alegerilor locale, Ionel Fărcaș a anunțat că se va retrage din cursă și îl va susține pe Călin Păcurar, acesta a fost totuși votat de 91 de apahideni.

Candidatul PSD, Grigore Fati, a câștigat detașat alegerile în toate satele comunei Apahida, Pata, Dezmir, Sânnicoara, Corpadea și Câmpenești, dar a pierdut alegerile în localitatea Apahida, la o diferență foarte mică, de 102 de voturi. Astfel, Călin Păcurar a fost votat în Apahida de 1.487 de alegători în timp ce Grigore Fati a fost votat de 1.385 de alegători. Diferența a făcut-o satele Dezmir și Sânnicoară care au votat masiv în favoarea candidatului PSD și i-au asigurat lui Grigore Fati încă un mandat de patru ani.

La partide, PSD a măturat cu ceilalți contracandidați, fără niciun drept de apel. Grigore Fati, care este președintele PSD Apahida, a folosit la maxim strategiile politice prin care a ”furat” voturi de la PNL, singurul partid, contracandidat serios în fața PSD.

După numărătoarea voturilor, PSD Apahida a obținut 2.455 de voturi, în timp ce PNL Apahida, doar 1.911 voturi. În urma împărțirii voturilor, din cele 17 mandate de consilieri locali, zece merg la PSD și doar șapte merg la PNL, ceea ce înseamnă că PSD va avea majoritatea de voturi.

Pentru a obține această victorie, cu peste 500 de voturi diferență. Grigore Fati a conceput un plan extrem de inteligent și foarte abil, plan care nu a fost sesizat de PNL, care în loc să își schimbe garnitura de consilieri încă din timp, a preferat să meargă cu aceleași nume, erodate de mandatele trecute.

A fost reactivat nucleul așa zișilor țărăniști de la Sânnicoară, care îl are ca și principal mentor pe Cosmin Moldovan, patronul ”Cosmfan”. PNȚCD Apahida a fost votat de 170 de persoane, marea lor majoritate, 126, din Sânnicoară.

Un al doilea plan a vizat ALDE, partid condus în Apahida, de ”disidentul” Ovidiu Buiga, care a reușit marea performanță de a fi votat de 87 de persoane. A mai fost PSRO, partidul lui Rodica Vila, cu 77 de voturi.

Candidatul independent la Consiliul Local Apahida, Delia Sucală, fost PSD a fost și ea votată de 110 apahideni. Atât Delia Sucală cât și Ovidiu Buiga, care au transmis câteva mesaje pe facebook și au avut afișe lipite la punctele de informare electorală, au fost inexistenți în această campanie electorală, dar au luat voturi din zona liberală.

Partidul lui Traian Băsescu, condus la Apahida de Ionel Fărcaș junior, Partidul Mișcarea Liberală, a fost votat de 124 de alegători.

Toate aceste partidulețe mici care nu au intrat în consiliul local Apahida, au adunat 568 de voturi, care au fost ”furate” nu de la PSD, ci de la PNL.

O altă idee care trebuie notată în analiza ziardeapahida.ro se referă la calitatea consilierilor locali propuși de PNL, pentru localitatea Apahida. Acest lucru s-a văzut cel mai bine în voturile primite de PNL. În primii șapte consilieri, cei care au dreptul să intre în Consiliul Local Apahida, cinci sunt din Apahida. Calculul cifrelor arată că pentru localitatea Apahida, PNL a primit 1.385 de voturi, ceea ce înseamnă că fiecare consilier a fost votat de 277 de alegători, total insuficient pentru a face un mandat plin, pentru care este nevoie de 310 voturi.

 

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s