Coaliția pentru Apahida se întărește! Ionel Fărcaș a anunțat că îl va susține pe Călin Păcurar în alegerile locale de duminică. Totul pentru o comună frumoasă și prosperă

Candidatul PMP Apahida a anunțat marți seara că va susține candidatura lui Călin Păcurar, pentru funcția de primar al comunei Apahida, împreună cu toată echipa sa. Echipele PNL și PMP s-au întâlnit și au convenit să susțină un candidat unic la alegerile locale pentru funcția de primar, și anume pe Călin Păcurar, candidatul PNL.

calin2

Chiar dacă numele său apare în continuare pe listă, Ionel Fărcaș junior a anunțat că pentru binele comunei Apahida, le recomandă susținătorilor săi politici să voteze cu candidatul PNL, la funcția de primar. În același timp, PMP va continua să aibă o listă proprie de candidați pentru Consiliul Local.

Candidatul PNL Apahida, Călin Păcurar a propus în cursul zilei de luni o coaliție pentru Apahida. ”Am propus Alianța pentru Apahida. Îi chem alături de mine pe toți candidații care vor binele comunei și vor ca actualul primar să devină istorie. Pentru binele comunei noastre și pentru prosperitatea cetățenilor este foarte important ca dreapta să aibă un singur candidat. Voturile tuturor sunt importante. Îi mulțumesc lui Ionel Fărcaș că a fost primul lider politic local care a înțeles importanța unei coaliții a dreptei. Am convenit cu Ionel Fărcaș să luptăm împreună pentru o comună prosperă, să atragem fonduri europene, să sprijinim mediul de afaceri, să consolidăm dialogul dintre cetățeni și Primărie, să gestionăm la nivel profesionist problema infrastructurii și cea a deșeurilor”, a declarat candidatul PNL, Călin Păcurar.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s