Asfaltările electorale în Apahida, continuă în forță și pe ploaie

Mai mulți locuitori din Corpadea ne-au sesizat în legătură cu lucrările de asfaltare a străzii Horea, care s-au făcut în cursul zilei de luni, chiar și pe ploaie.

Cum intri în Corpadea, o bucată de asfalt care pare mai degrabă un puzzle uriaș, arată ce înseamnă lucrările de mântuială făcute în cursul anilor trecuți. De altfel, aceste puzzle-uri uriașe sunt mai peste tot pe strada Horea, din Corpadea.

Localnicii susțin că situația din anii trecuți, când s-a lucrat de mântuială, riscă să se petreacă din nouă, deoarece muncitorii firmei de construcții nu mai țin cont de condițiile atmosferice și lucrează chiar dacă afară plouă cu găleata. ”Nu știu dacă e normal să torni asfalt pe ploaie. Au venit vreo cinci camioane cu bitum și au descarcat în mașina care întindea asfaltul pe stradă. Asta în timp ce afară ploua. Oare cât va ține asfaltul dacă se toarnă pe ploaie”, s-a întrebat un localnic, care ne-a sesizat problema.

La fața locului, pe strada Horea, când încă mai ploua ușor, basculantele încărcate cu asfalt fierbinte, care urma să fie turnat pe ploaie așteptau cuminți, la poarta unui sătean. ”Mai încolo nu puteți merge cu mașina. Se asfaltează, fir-ar mama lor a dracului că nu văd că afară plouă. Puteau să mai aștepte până iasă soarele dar muncitorii ne-au spus că trebuie să se miște repede pentru că sunt zoriți de la Primărie. Dacă vreți să treceți dincolo, întoarceți și mergeți pe la biserică”, a spus localnicul.

Localnicii sunt nemulțumiți că lucrările se fac în stilul ”pe repede înainte”. Muncitorii susțin că ei doar respectă proiectul și nu contează dacă asfaltul se va înălța ”aproape” de acoperișurile caselor. ”Ne-au spus că vor mai trage încă un strat de asfalt. În majoritatea curților nu se mai poate intra acum. Când vor mai trage al doilea strat de asfalt nu se mai poate intra deloc. Puteau să sape în cota drumului și nu să îl ridice așa de mult”, spune un alt localnic.

Degeaba oamenii își spun păsul primarului din Apahida, candidatul PSD. Un alt localnic susține că i-a spus primarului, preocupat doar de pozele electorale făcute pe asfaltul electoral, că este inacceptabil că jumătate de drum să fie asfaltat iar cealaltă jumătate, nu. ”Există o intersecție dintre strada Horea și o altă stradă. Acolo, există o casă care se află pe strada Horea dar care nu are asfalt în față. I-am spus primarului iar acesta ne-a spus că așa e proiectul iar el nu are ce să facă”, spune un alt bărbat.

Viceprimarul comunei Apahida, Călin Păcurar, candidatul PNL, pentru funcția de primar al comunei Apahida, a fost la Corpadea, sesizat de localnici. ”Mi s-a spus și mie că s-a turnat asfalt pe ploaie. Este pur și simplu o bătaie de joc la adresa banului public. Fiecare apahidean contribuie cu impozite la bugetul local, buget din care se fac aceste lucrări de asfaltare pe repede înainte. Înainte de chestiunile electorale, trebuie să primeze calitatea. Și anii trecuți s-a asfaltat în grabă la Corpadea, și pentru că drumul nu a avut o fundație bine pregătită acum asfaltul s-a faianțat și trebuie scos afară și turnat un alt strat. Îi atrag atenția celui care încă mai conduce Primăria Apahida să îi ceară constructorului să facă lucrări de calitate”, a spus viceprimarul Călin Păcurar, candidatul PNL la funcția de primar al comunei Apahida.

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s