Pe primarul Fati îl lasă nervii! L-a dat afară din ședința operativă pe viceprimarul Călin Păcurar

După ce și cu vechiul viceprimar al comunei Apahida, Radu Păcurar, nu s-a mai înțeles și i-a retras toate atribuțiile acordate, printre cele de gestionare a problemelor sociale sau Gospodăria Comunală, primarul Grigore Fati a ajuns la ”cuțite” și cu actualul viceprimar.

Conform zicalei ”dacă doi îți zic că ești beat, atunci du-te și te culcă”, primarul Fati a răbufnit la ședința operativă de luni dimineața, împotriva viceprimarului Călin Păcurar, ales în această funcție de câteva săptămâni.

Potrivit surselor ziardeapahida.ro, la ședința operativă au participat primarul, viceprimarul și șefii de serviciu din cadrul Primăriei Apahida. La un moment dat, primarul Fati l-a întrebat pe viceprimarul PNL, dacă a întocmit un referat în chestiunea contractelor pentru gunoaie. La această întrebare, viceprimarul a răspuns că este treaba serviciului juridic și a consilierilor juridici să întocmească o poziție oficială. Sursele noastre susțin că primarul a răbufnit și i-a spus viceprimarului să iasă afară din camera unde avea loc ședința.

Cum, viceprimarul Călin Păcurar nu s-a conformat, primarul Fati a trecut din nou la atac. ”L-a întrebat pe viceprimar dacă a întocmit raportul privind domeniul public al comunei. Călin Păcurar a răspuns civilizat că nu iasă toate terenurile la măsurători, și atunci primarul Fati a explodat la propriu. I-a strigat să iasă afară și să nu mai vină niciodată la ședința operativă, deși viceprimarul face parte din executivul Primăriei Apahida”, a spus o sursă a ziardeapahida.ro.

Viceprimarul Călin Păcurar nu a putut fi contactat. În ultimele săptămâni, viceprimarul  Călin Păcurar a rezolvat criza gunoaielor menajere care în unele locuri din comună au început să aibă forme de relief. Acest lucru l-ar fi nemulțumit pe primarul Fati.

Ziardeapahida.ro a aflat pe surse că supărarea primarului Fati vine și de la faptul că un sondaj de opinie, realizat de PNL, îl dă câștigător în alegeri pe nimeni altul decât contracandidatului său din partea PNL, nimeni altul decât viceprimarul Călin Păcurar.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s