Bătaia de la Căminul Cultural din Pata văzută de una dintre victime: ”Au venit 13 bărbați din Apahida să ne omoare”

Unul dintre tinerii din Pata, Ilie Tocaci, care a fost implicat în scandalul pe viață și pe moarte, de la Căminul Cultural din Pata, a povestit pentru ziardeapahida.ro că din senin au fost luați la bătaie de un grup de persoane.
10303780_531899670306853_1321971067718082195_n
Ilie Tocaci susține că sora lui a organizat o petrecere de majorat, care s-a desfășurat în Căminul Cultural din Pata. ”La petrecere am fost și eu și fratele meu dar și a fost invitată și persoana de la care a pornit scandalul, un anume Ferenczi Alexandru din Apahida. Cu acest Ferenczi nu a avut nimeni treabă. Este posibil să-l fi amenințat careva care a participat la majorat, nu am de unde să știu, dar să vină cu scandal și să mai și spună că l-am sechestrat, e prea de tot. El a fost invitat de sora mea pentru că și ea a fost invitată la majoratul lui, unde de asemenea a făcut scandal”, spune Ilie Tocaci.

Tânărul din Pata mai spune că scandalul a pornit din senin, duminică dimineața în jurul orei 7, fără ca cineva din familia lui sau invitații la petrecere să fi avut ceva cu Ferencz Alexandru. ”Eu nu l-am văzut pe agresor de pe la doi noaptea până dimineața când l-am văzut între persoane din etnia lui, înarmați cu bâte și tevi. Erau în total 12 sau 13 persoane. Au intrat în forță peste noi. Atunci am luat decizia să ne apărăm că doar nu puteam sta să ne omoare acolo. Noi am fost cinci iar ei mai mulți. Au intrat peste noi și au început să spargă tot și să ne lovească. N-aș dori la nimeni așa ceva. Nu am putut ieși de ei, atâția erau. La un moment dat am reușit să îi scoatem afară și ne strigau de acolo că ne vor omorî”.

La Postul de Poliție din Apahida, polițiștii au adunat un arsenal de de bâte folosite în scandalul. Oamenii legii au demarat o anchetă pentru a vedea ce anume s-a întâmplat la Pata. Între timp, fiecare dintre tabere s-au prezentat la Institutul de Medicină Legală din Cluj pentru a obține certificate medico legale. ”Eu am suferit o fractură de piramidă nazală. Am nasul rupt. Am primit 21 de zile de îngrijiri medico legale. Fratele meu are capul spart, un ochi vânăt iar pe spate se mai văd urmele dela loviturile de bâtă încasate”, a mai spus Ilie Tocaci.

De partea celalaltă, Alexandru Ferenczi a declarat pentru săptămânalul de investigații Gazeta de Cluj că el a fost agresat de frații Tocaci. ”Am tot fost ameninţat de nişte fraţi, printre care şi cel al sărbătoritei, până spre dimineaţă, că mă vor tăia cu sabia şi nici n-am îndrăznit să ies din cămin. Îl loviseră pe DJ şi eu am sărit să-l apăr pe acesta. Eu mi-am chemat curînd ajutoare, să mă apere – pe tata şi pe un prieten al său, văzând că deşi se făcuse dimineaţă, ei tot mă aşteptau să ies, ca să mă atace. Şi, când a venit tata, ei au atacat: cu sticle şi bâte. Erau atât de beţi încât au ajuns să se lovească şi între ei, cu sticle. Am scăpat din încercuire, şi curând am ajuns acasă, iar tata şi prietenul său au mai întârziat, fiindcă s-au ascuns prin vecini. Iar dimineaţă, având capul spart, am luat o maşină şi m-am prezentat la Urgenţă, la Spitalul Clujana”.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s