Locuitorii din Sânnicoară se revoltă împotriva voinței autorităților de a construi o capelă mortuară printre casele oamenilor

Mai mulți localnici din satul Sânnicoară sunt nemulțumiți de inițiativa primarului Grigore Fati, de a construi o capelă în mijlocul satului, la câțiva metri de casele oamenii.

Locuitorii din Sânnicoară susțin că primarul comunei Apahida a participat, duminică, la o ședință cu locuitorii satului. La această ședință a fost prezent și preotul ortodox Viorel Luca. Cu această ocazie, primarul le-a spus oamenilor că va construi o capelă în locul fostei primării a satului, care funcționează pe strada Școlii. Locuitorii din Sânnicoară susțin că au aflat , astfel, că prețul de execuție al capelei mortuare, va fi în jur de 200.000 de lei.


La ședința cu pricina au existat și voci care s-au opus acestui demers. ”Lângă locul unde vor să construiască capela sunt case, la nici zece metri. Nu este normal ca o capelă să fie construită în centrul satului, ci în cimitir”, a spus un localnic.

La aceasta ședință, mai susțin oamenii din Sânnicoară, preotul Viorel Luca nu a spus nimic, nici că vrea, nici că nu vrea capelă în mijlocul satului, printre casele oamenilor.

Reprezentanții Primăriei Apahida știu că o capelă nu poate fi construită în centrul satului Sânnicoară. Un prim motiv ar fi că pentru construcția unei capele, este nevoie de obținerea unei autorizații de construire, după cum prevede legea urbanismului, 50/1991.

Un al doilea motiv se referă la realizarea unui studiu de impact asupra sănătății umane și asupra mediului. Pentru o capela mortuară cu cameră de păstrare a cadavrelor, cum se vrea să fie construită la Sânnicoară, trebuie respectate aceleași reguli ca și la înființarea de noi cimitire. Ordinul Ministerului Sănătății 536/1997, actualizat, impune că ”în cazul în care în care prin studiile de impact nu s-au stabilit alte distanțe, distanțele minime de protecție sanitară, recomandate între zonele protejate și o serie de unități care produc disconfort și unele riscuri sunt următoarele: cimitire – 50 de metri”.

În plus acest ordin, stabilește clar că aceste ”unități se vor amplasa în afara arterelor de mare circulație, respectându-se aceleași condiții de distanță”.

Capela pe care vrea primarul Fati să o construiască în Sânnicoară este situată pe strada Școlii, una dintre cele mai intens circulate artere din localitate.

Un oficial de la Agenția de Protecția Mediului Cluj a fost categoric în această chestiune. ”Capela este asimilată construcției de noi cimitire. La mai puțin de 50 de metri de casele oamenilor nici nu poate fi vorba ca să fie aprobat un astfel de proiect. Este o mare inepție să faci capelă lângă casele oamenilor”, a spus oficialul APM Cluj.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s