Totul despre patinoarul din Apahida. Se va putea patina în serii de 90 de minute

Patinoarul din Apahida se va deschide, susţin surse autorizate din cadrul Primăriei Apahida, miercuri, 30 decembrie 2015, de la ora 17.00.


Viceprimarul comunei Apahida, Radu Păcurar a verificat stadiul lucrărilor de la patinoarul care va funcţiona în curtea sălii de sport de la Liceul Ştefan Pascu, din Apahida. Radu Păcurar a declarat că starea gheţii este una foarte bună. “Împreună cu reprezentanţii firmei care execută patinoarul am verificat azi starea gheţii, practic se poate patina de azi, dar mai trebuie puse la punct mici detalii, cum ar fi finalizarea gheretei de închiriat patine și a podiumului de intrare pe gheață. Gheața are deja 15 cm grosime”, a precizat viceprimarul Radu Păcurar.

În cursul dimineții de luni, 28 decembrie, mai mulți muncitori au început să lucreze la montarea gheretei de unde se vor putea închiria patinele. La fața locului a putut fi văzut și primarul Grigore Fati, care s-a interesat de stadiul lucrărilor.

Patinoarul va fi deschis de luni până vineri între orele 10.00 și 22.00, în timp ce pentru zilele de sâmbătă și duminică va avea un program special, fiind deschis între orele 10.00 și 23.00.
10609716_538893199599898_4865889945029131363_n
Biletul de intrare pe patinoar care va fi plătit la punctul de încasare va fi de cinci lei pentru un copil/adolescent, cu vârstă de până la 18 ani și zece lei pentru adulți. Biletele sunt valabile pentru fiecare serie de patinaj care va avea 90 de minute. De la punctul special, cei care nu au patine le pot să închiria cu zece lei. Cei care închiriază patine trebuie să prezinte un act de identitate sau un carnet de elev.

Copiii mai mici de cinci ani au permis pe patinoar doar însoțiți de un adult echipat, la rândul lui, cu patine.

Patinoarul a fost închiriat de Primăria Apahida cu suma de 146.000 de lei de la o firmă din județul Brașov.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s