Igienic sau nu? Mâncarea copiilor de la grădinița din Apahida este pusă pe jos înainte de a fi dată copiilor

Cine mai susține ideea că nu trebuie o bucătărie proprie pentru grădinița din Apahida și creșa din Câmpenești trebuie să vină să vadă în ce condiții este adusă din Cluj Napoca mâncarea copiilor care frecventează unitatea de învățământ preșcolar din localitatea noastră.foto 1Mâncarea copiilor de la grădinița din Apahida este pusă pe jos, înainte de a fi transportată în clădire iar apoi servită copiilor. Lipsa unei bucătării proprii la grădinița din Apahida, duce la astfel de situații, în care angajatul de la firma de catering Eleonor Impex SRL, pune lăzile cu mâncarea copiilor pe jos iar apoi le transportă în grădiniță.
foto 2Mai multe fotografii realizate azi, în zona grădiniței din Apahida, îl arată pe angajatul firmei de catering, care aduce mâncarea la grădiniță, care este și șoferul mașinii care transportă hrana micuților, din Cluj Napoca, în timp ce stivuiește, direct pe asfalt, lăzile în care este transportată mâncarea micuților. Apoi, angajatul transportă aceste lăzi speciale, care conservă temperatura mâncării, în incinta grădiniței, iar ulterior, între orele 12.30 și 13.00 este servită copiilor care frecventează orarul prelungit.foto 3Deși în zonă au trecut mai multe persoane, nici una nu i-a atras atenția șoferului că acele lăzi sunt depozitate direct pe asfalt și că este posibil ca hrana să se contamineze cu diferite bacterii, mai ales că în zona respectivă zi de zi, își fac veacul mai mulți câini vagabonzi.
foto 4Nici interiorul mașinii care transportă hrana nu pare unul special, mașina nefiind dotată nici cu sistem de frig, nici cu alte sisteme speciale care să permită transportul hranei în condiții igienice.

Lipsa bucătăriei la grădinița din Apahida și la creșa din Câmpenești face ca pentru un meniu zilnic, un părinte din Apahida să achite zilnic suma de 8.5 lei.

Mai mult, nici noua grădiniță care se va construi în Apahida, nu este prevăzută cu bucătărie deoarece primarul colonel Grigore Fati se opune categoric, în ciuda dorinței părinților, a conducerii Liceului ”Ștefan Pascu” și a viceprimarului Radu Păcurar dar și a consilierului PSD din comuna Apahida, Delia Sucală. La ultimul Consiliu de Administrație al Școlii Ștefan Pascu s-a susținut ideea ca noua grădiniță să fie dotată cu bucătărie proprie dar primarul Fati s-a opus  .

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s