Soarta fermei de cai din Apahida se va tranșa, miercuri, la Tribunalul Cluj. Între timp la fermă au apărut patru cai !!!

Pe principiul ”lupii urlă caravana trece, noi cu drag muncim”, la Clubul Hipic Royal din Apahida, au apărut deja patru cai, deși întreaga construcție a fost construită în baza unei autorizații de construire care nu respectă legea. Pe rolul Tribunalului Cluj există un proces prin care 16 proprietari de case și terenuri din zona Bărc, din Apahida, au cerut anularea acestui document emis de Primăria Apahida și semnat de primarul Fati.IMG_3276La termenul de miercuri, judecătorul va pune în discuția părților un supliment de expertiză, semnat de un expert din Oradea, în care se arată că emiterea autorizației de construire, s-a făcut fără respectarea normelor legale. Mai concret, expertul susține că trebuia realizat un Plan Urbanistic Zonal, prin care să se vadă clar pe ce terenuri se va construi viitoarea fermă de cai, lucru care nu s-a făcut.

Ziardeapahida.ro vă va ține la curent în legătură cu deciziile judecătorului de caz.
IMG_3281Dincolo de disputa legală dintre proprietarii terenurilor din zonă, Primăria Apahida și proprietarul fermei de cai, problema a fost deja tranșată de Prefectura Cluj și Inspectoratul de Stat în Construcții. Prefectul spunea în 2013, că Prefectura Cluj a cerut anularea autorizației de construire prin care s-a permis construirea unei ferme de cai și i-a sprijinit pe proprietarii de terenuri și case din zone, prin deschiderea unui proces în care a cerut anularea respectivului act public emis de Primăria Apahida, și semnat de primarul Grigore Fati. Ulterior, Tribunalul Cluj a reunit cele două dosare, cel deschis de proprietarii de case și terenuri și cel deschis de Prefectura Cluj.
IMG_3335Interesul apahidenilor care au terenuri în zona respectivă este legat de valoarea acestuia, și de viitorul Plan de Urbanism General, care prevede că zona respectivă va fi destinată pentru construcția de case. Ori, din moment ce a fost construită o fermă de cai, nu se va mai putea construi nimic la o distanță de 500 de metri de aceasta, iar în consecință valoarea terenului va scădea dramatic.

Avocatul localnicilor a explicat care vor fi consecinţele concrete dacă ferma de cai va fi construită în zona respectivă. ”Dacă se va construi acel imobil legea prevede că în jurul acestuia trebuie să se nască o zonă de protecţie, adică la mai puţin de 500 de metri de zona unde se depozitează deşeurile respective, dvs nu veţi mai putea construi nimic, decât să faceţi agricultură. Perversitatea situaţiei o reprezintă faptul că în noul PUG, toată zona va intra în intravilan, cu regim de zonă de locuinţe, iar proprietarii se vor putea uita la nişte terenuri pe care se puteau construi imobile cu destinaţie de locuințe, dar pe care nu se mai poate construi nimic deorece primarul şi Primăria Apahida au permis să se construiască clubul hipic”, a spus avocatul Răzvan   Bălosu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s