SCANDALOS!!! Lucrări de mântuială la Căminul Cultural din Sânnicoară. Nici nu a fost inaugurat și deja prin acoperiș plouă

Căminul cultural din Sânnicoară este dovada cea mai clară despre cum se risipește banul public din bugetul comunei Apahida. Nici nu a fost inaugurat, iar prin tabla cu care este acoperită clădirea, se infiltrează apa. Pete galbene, produse aceste infiltrații de apăprin tavan, se pot vedea pe tencuiala proaspătă, vopsită în alb.muncitori repara acoperisulCăminul a fost construit de firma Conimet Impex, patronată de Bogdan Moldovan și Marian Haiduc din Cluj, în baza unui proiect făcut de N.D.A. 7 Proiect SRL.acoperis camin sannicoaraConstrucția clădirii, care seamănă mai degrabă cu o ”cabană montană”, a costat 880.000 de lei și nu are locuri de parcare. Dacă cineva organizează o serbare, o nuntă sau o petrecere este obligată să își lase mașina, fie în drumul național, care se află în apropiere, fie să parcheze în față Căminului Cultural și să blocheze o bandă de circulație. inundatii tavan camin cultural sannicoaraViceprimarul comunei Apahida, Radu Păcurar a mers, azi, în inspecție la noul cămin cultural din Sânnicoară, și i-a găsit pe muncitori în timp ce reparau găurile din acoperiș. Viceprimarul Păcurar a scris pe contul său de facebook, despre ce a găsit la Căminul Cultural din Sânnicoară.
crapaturi camin sannicoaraPrima observație a viceprimarului este legată de arhitectura noului cămin cultural, firma desemnată fiind aleasă, din nou, ca și la grădinița din Apahida, fără un concurs de idei. ”Azi am fost la Căminul Cultural din Sânnicoară, lucrare aproape finalizată, cu excepția unor amenajări exterioare. Personal nu mă încântă, în mod deosebit arhitectura lui, considerând-o cam neconformistă pentru un edificiu de cultură, cu fațadă de tip hală și acoperiș lăsat până jos, în spate, în genul cabanelor de munte. Nici această lucrare nu s-a făcut pe baza unui concurs de proiecte, deși așa era normal, fiind o clădire  publică și reprezentativă pentru localitate”, a spus viceprimarul.

În timpul vizitei, muncitorii lucrau de zor la repararea acoperișului, mai multe table fiind îndoite. ”Ca o părere, din nou personală, materialele sunt de slabă calitate, probabil ce a fost mai ieftin pe piață, lucru de înțeles deoarece criteriul de bază de selecție al firmelor prezente la licitație, este prețul cel mai scăzut. Scena e făcută din bucăți de scândură, de fapt resturi, prost finisată, balustradele sunt foarte urâte, nu cred că am văzut așa urâte pe undeva, finisate din topor, fără mână curentă din lemn, doar o țeavă prost vopsită. Deși clădirea este recent finalizată, deja plouă în ea, lucru de neînțeles, având în vedere că acoperișul este unul simplu. Totuși, muncitorii au fost chemați și executau reparațiile … Am mai văzut mici fisuri, o infiltrație la tavan, un parchet pus strâmb”, a comentat viceprimarul Radu Păcurar.

One thought on “SCANDALOS!!! Lucrări de mântuială la Căminul Cultural din Sânnicoară. Nici nu a fost inaugurat și deja prin acoperiș plouă

  1. Am o intrebare pentru domnul viceprimar sau pentru persoana care a scris articolol.
    De ce nu spune domnul viceprimar ca va investiga in ce mod s-a facut receptia lucrarii banuiesc ca a fost o comisie delegata care a trbuit sa faca receptia .
    De ce nu face un raport oficial domnia sa de ce scrie pareri personale pe facebook?
    Ca edil ales de catre noi toti sa ne reprezinte interesele de ce doar constata de ce nu intocmeste inclusiv pe parcursul lucrarilor niste raporte care sa fie dezbatute in cadrul sedintelor de consiliu doar este inginer constructor ca si formare profesionala.

    Multumesc.

    Like

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s