Scandal în Consiliul Local din cauza terenului pe care a pus ochii milionarul de la Rondocarton. Primarul colonel a ”sunat retragerea”

Soția milionarului de la Rondocarton, Teofil Câmpean (foto), Sanda Gabriela Câmpean a recunoscut că a cumpărat teren cu 20 de euro/mp de la mai multe persoane fizice, dar susține că evaluare pentru terenul vecin, care se află în proprietatea Primăriei Apahida, de 7.25 de euro/mp, este corectă.schitaȘedința Consiliului Local Apahida a fost cam ”anemică” până în momentul în care s-a discutat proiectul privind vânzarea unui teren de 3.745 de mp, de la Sânnicoară, cu prețul de 7.25 euro/mp. Cererea de cumpărare a fost făcută de societatea comercială Escorpion 707 Impex SRL, care îi are ca și acționari pe soții Teofil și Sanda Gabriela Câmpean.

După ce ziardeapahida.ro a descoperit că aceeași firmă a cumpărat, de la trei persoane fizice, un teren vecin pentru care firma lui Teofil Câmpean a plătit 20.83 de euro/mp, primarul colonel a bătut în retragere, probabil de teama unor posibile consecințe penale, și nu a mai susținut vânzarea terenului, ci doar concesiunea acestuia.

În timpul ședinței, un consilier de la PNL a dezvăluit faptul că una dintre cele trei persoane fizice care au vândut teren la soții Câmpean este rudă apropiată cu Sorin Naș, consilier local PSD.

De frica procurorilor, primarul a declarat că nu va mai susține niciodată acest proiect pe ordinea de zi și a cerut consilierilor să fie ”corecți și cinstiți”. Stenograma discuției avute între consilierii locali și primarul Fati nu lasă loc de interpretări. Colonelul primar Fati recunoaște că a discutat cu Teofil Câmpean, milionarul de la Rondocarton, și le-a spus celor prezenți celebra ”placă” cu investitorii, care tot vin dar nu mai ajung. După o dezbatere aprinsă nu s-a luat nicio decizie.

STENOGRAMA DISCUȚIEI DIN CONSILIUL LOCAL APAHIDA

Primar: Bine că … haideți să vă fac o scurtă informare. În ședința trecută am intrat din nou cu propunerea de concesionare. S-au făcut două evaluări, una de către Primărie și alta de către … Eu am propus să plecăm, ca preț de plecare pentru licitație, prețul cel mai mare, care a fost propus de cel la care a ajuns expertul primăriei. Pentru că acel proiect de hotărâre nu a trecut, s-a venit cu o solicitare de cumpărare. Cum spunea și dl. secretar nu putem să aprobăm vânzarea terenului pentru că este provizoriu întăbulat pe noi, este în domeniul public și nu putem să-l trecem în privat. Doamna care a ținut să fie prezentă la ședința de consiliu a spus că dorește și această prima variantă, concesionarea. Noi acolo am plecat de la prețul cel mai mare, domnul Păcurar a spus că este prea mic, unii au susținut la fel. Eu vreau să vă spun că pot să propun, puteți să propuneți, eu nu voi propune, și un preț mai mare dar nu puteți să veniți cu preț mai mic pentru că nu este normal. Pentru informarea dvs, în urma discuțiilor avute cu cei care vor să investească acolo și fac o paranteză, eu discut cu toți posibilii investitori din Apahida, și nu mă ascund pentru asta, au mai pierdut o posibilă investiție destul de consistentă pentru că are acele clădiri, dar nu are terenul. Dacă noi punem piedici investitorilor, cred că nu este bine, nu gândim spre viitor. V-aș recomanda să veniți cu propuneri de preț și mai mare, nu este nicio problemă, … dar eu nu mai introduc acest proiect pe ordinea de zi, în viitor, pentru că nu are rost să tot schimbăm replici de toate felurile, că primarul are un interes. Ei bine nu am niciun interes.
Păcurar: Dvs. susțineți că nu putem trece terenul din domeniul public în cel privat pentru a-l vinde?
Secretar: Eu nu am spus așa ceva. Eu consider că până la o întăbulare privată …
Păcurar: Sa facem o hotărâre din domeniul public în privat și să îl vindem …
Secretar: Vă faceți impresia că dvs azi aprobați vânzarea și mâine îl vindem. Se aprobă în Consiliul Local.
Călin Păcurar: Aici nu este vorba despre schimb, este vorba despre altceva.
Viceprimar Radu Păcurar: Vreau să contest ambele rapoarte de evaluare. Unul este la șase euro și altul la 7.25. Noi trebuie să aprobăm rapoartele de evaluare care să avem un preț de pornire. Care am făcut armata știți cum sunt puse clădirile și în mijloc este platoul. Terenul este ocupat parțial de construcții iar în mijloc este un platou. Firma respectivă a cumpărat la licitație niște construcții. Nu sunt împotriva vânzării dar să fie la preț real.
Primar: Așa este. Dar doar atunci când terenul este liber de sarcini. Puteți avansa un preț mai mare.
Călin Păcurar: Foarte simplu. Consiliul local stabilește prețul.
Vălean Răchișan: Azi discutăm despre aprobarea caietului de sarcini și a studiului de oportunitate. Apare o neconcordanță între referat unde se scrie că există clădiri care aparțin unor persoane private și în caietul de sarcini, nu. Eu pun la îndoială participarea anumitor investitori la această licitație. Ne aflăm într-o situație în care nici legea nu prevede așa ceva. Aceste construcții nu sunt trecute în caietul de sarcini.Primar: Le trecem domnul Răchișan.
Vălean Răchișan: Faceți atunci un caiet de sarcini corect. Mai există o problemă. Trecerea unui avantaj pentru proprietarul clădirii în caietul de sarcini, consider că nu ar fi corectă licitația. De aceea eu susțin vânzarea terenului.
Secretar: Nu se poate așa ceva.
Răchișan: Cum nu se poate așa ceva. Facem o hotărâre de Consiliu Local. Să se facă o expertiză corectă, așa cum a spus și dl. vice, privind suma de bani, mai ales că societatea respectivă a cumpărat de la părinții consilierului Naș și de la alții. Există un contract de vânzare între familia respectivă și firma, contract care trebuie dus la experți pentru a se întocmi o expertiză corectă.
Primar: Haideți să fim corecți și cinstiți. Dvs. spuneți acum aceste probleme pentru că știți că nu se pot realiza. Singura modalitate este concesionarea. Acum veniți să pozați în băieții buni și vor să vândă. Doamna este aici și poate să spună dacă a cumpărat de la Naș și de la mai cine …
Câmpean: Am toate documentațiile inclusiv cu contractul de vânzare cumpărare.
Călin Păcurar: Care a fost valoarea evaluată, șapte euro? Nu vă supărați dar noi nu putem da teren cu șapte euro în zona respectivă.
Câmpean: Este un teren mlăștinos care este în zonă …
Călin Păcurar: Domnul vice a fost în zonă și spune că este un platou militar, deci nu știu cât este de mlăștinos. Cu cât ați cumpărat în zonă, dacă nu vă supărați?
Câmpean: Am cumpărat în zonă un teren de 2.400 de metri pătrați cu 50.000 de euro. Vă mulțumesc că ați fost efectivi și că sunteți de acord să se găsească o soluție. De acum înainte eu vă susțin cu tot ce se poate.
Primar: Eu altul nu mai susțin acest proiect.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s