Zeci de angajați de la Primăria Apahida au mers la mare pe banii apahidenilor. Totul este ținut la SECRET de teama unui mare scandal public

Dacă nu știți, ziardeapahida.ră vă informează că, în acest an, dragi apahideni, ați plătit din banii voștri concedii la mare și la munte pentru 27 de angajați de la Primăria Apahida. Totul se derulează în cel mai mare secret iar deconturile pentru cheltuielile de cazare și masă, pentru funcționari și pentru familiile acestora, care beneficiază de gratuitate, sunt ținute în cel mai mare secret, la Primăria Apahida. Ziardeapahida.ro îi solicită primarului colonel Grigore Fati să facă publice aceste cheltuieli.
litoral9_oct2009Mai multe zeci de angajați de la Primăria Apahida au plecat în vacanțe de șapte zile, la mare sau la munte, pe banii instituției. Totul s-a întâmplat în această vară, în cel mai mare secret, sub forma unor cursuri de pregătire destinate funcționarilor publici.

De altfel, moda vacanțelor funcționarilor publici la mare sau la munte, sub acoperirea unor cursuri de instruire, este la modă în rândul tuturor angajaților primăriilor sau consiliilor județene. Moda aceasta este atât de răspândită încât mai multe hoteluri de pe litoral sau de la Felix, au avut în oferte de cazare pentru funcționarii publici care se ”instruiau” la cursuri de pregătire. Mai mult, pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici au fost publicate anunțuri cu privire la ofertele de cazare și instruire la cursuri.

În realitate, susțin sursele noastre, cursurile sunt doar niște vacanțe deoarece angajații Primăriei Apahida, nici nu au participat, pentru motivul că acestea se desfășurau în alte stațiuni și că nu aveau banii necesari pentru a-și asigura transportul.
grigore-fatiAceste cursuri de pregătire a funcționarilor publici, vacanțe în toată regula la Mamaia sau Eforie Nord, la hotel Europa, de patru stele, sunt plătite din banii Primăriei Apahida. Din informațiile ziardeapahida.ro, însoțitorii funcționarilor publici au beneficiat de cazare și servicii de masă, gratuite. Aceleași surse mai susțin că unii dintre angajați Primăriei Apahida, un șef de serviciu s-a cazat la Mamaia, la un hotel de cinci stele.

Cum se procedează? ”Foarte simplu”, spune un angajat al Primăriei Apahida. ”Funcționarul caută cursul de perfecționare la care ar vrea să participe. Apoi, face o cerere la primarul Grigore Fati, care aprobă sau nu, această cerere. Dacă cererea este aprobată atunci angajatul merge la Contabilitate, unde se plătește în avans cursul, adică vacanța la mare, prin ordin de plată. Cu acest ordin de plată, o copie după el, funcționarul se prezintă la hotel, la data fixată. Și așa începe vacanța la mare pe banii Primăriei Apahida”, spune un angajat al Primăriei Apahida.

În medie, un curs a costat între 800 și 980 lei, iar cazarea și masa în jur de 1.500 de lei și 1.800 de lei, în funcție de numărul de nopți, cinci sau șase. Un simplu calcul arată că în acest an, Primăria Apahida a cheltuit peste un miliard de lei vechi pentru plata unor așa zise cursuri, care de fapt sunt vacanțe în toată regula la mare sau la munte.

Regula spune că, dacă funcționarul prezintă și o diplomă de absolvire a cursului respectiv, acestuia i se va deconta și cheltuielile cu transportul, efectuate cu ocazia deplasării la curs. Sursele noastre susțin că în foarte puține cazuri, angajații Primăriei Apahida au prezentat aceste diplome.

Plata acestor excursii la mare sau în stațiunile cu apă termală se face strict din bugetul Primăriei Apahida. La început de an, în bugetul local s-au prevăzut o sumă de bani pentru acest tip de activitate, dar nimeni nu poate să știe cu exactitate cât este suma, deoarece este ținută la mare secret. Mai mult aceste cursuri se desfășoară în timpul programului de serviciu, angajații fiind practic pontați în timp ce se bronzează la mare sau la Felix. Practic, săptămâna în care ei se află la curs este una bonus la concediu de odihnă.

Angajații de la Primăria Apahida, care au plecat la cursuri, gratis, ei și familiilor lor au fost avertizați să păstreze cel mai mare secret și nu spună la nimeni despre aceste concedii plătite din banii apahidenilor, deoarece nu este bine ca cei care cotizează la bugetul de stat să știe despre aceste chestiuni.

Zilele următoare ziardeapahida.ro va publica și lista cu angajații Primăriei Apahida care au mers la aceste ”cursuri”. Oferta cursurilor la mare sau la munte, avizate de Agenția Națională a Funcționarilor Publici, o puteți citi accesând acest SITE.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s